Se afișează postările cu eticheta city grill. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta city grill. Afișați toate postările

25 iulie 2013

Greșeli în Harta Bucureștiului by City Grill

Acum câteva zile am observat pe strada Șelari din Centrul Vechi o hartă cu obiective turistice și restaurante City Grill. 
Printre obiective s-a strecurat o greșeală, Corpul Nou al Palatului BNR apare sub numele Observatorul Astronomic Amiral Vasile Urseanu.

Palatul Băncii Naționale de pe Lispcani - str. Doamnei

Probabil că realizatorii hărţii s-au inspirat din locațiile Google Maps care într-adevăr indică greșit poziția Observatorul Astronomic ce este situat în mod normal între Piața Romană și Piața Victoriei, pe bd. Lascăr Catargiu nr. 21. 

Harta Google Maps

Bonus, eu as adăuga pe hartă si alte obiective turistice: Palatul de Justiție de pe Splaiul Independentei, Biserica Domnita Bălașa de pe str. Sf. Apostoli, Patriarhia, Hanul Manuc, Imobilele Adriatica și Agricola Fonciera din Piața Națiunile Unite, Judecătoria Sectorului 3 cu sediul în Palatul lui Mihalache Ghica de pe str. Ilfov nr. 4-6, Biserica Stravropoleos, Ruinele Hanului Șerban Vodă de pe Lipscani, Magazinul Victoria (fost Socec), Pasajul Macca-Villacrosse, Palatul Băncii Marmorosch Blank de pe str. Doamnei 4, Palatul Nifon Mitropolitul de pe str. Doamnei 1, Palatul Camerei de Comerț și Industrie (Palatul Bursei) de pe str. Doamnei, Monumentul Lupoaica (Lupa Capitolina) din Piața Roma, 2 biserici care apar pe hartă dar fără titlu: Biserica Sf. Nicolae de pe str. Blănari și Biserica Bulgară de pe str. Doamnei, Casa muzeu Gheorghe Tattarascu de pe str. Domnita Anastasia,  Primăria Sectorului 5 fost Palatul Eforiei Spitalelor Civile de pe bd. Elisabeta, Grand Hotel du Bulevard de pe bd. Elisabeta nr. 5, Biserica Doamnei care apare pe hartă dar nu are titlu, aflata aproape de intersecția bd. Victoria - bd. Elisabeta, Palatul Societății de Asigurări Generala și Palatul Creditului Industrial azi cu sigla partidului PSD - din zona statuilor de la Universitate, Statuia Spătarului Mihail Cantacuzino din faţa Spitalului Colţea care este prima statuie de for public a Bucureștiului (1870),  Casa Breslelor de pe str. Stelea Spătarul nr. 10, Templul Coral de pe str. Sfânta Vineri și Sinagoga Mare de pe str. Vasile Adamache nr. 11.


Harta Bucureștiului by City Grill

Erată: folosind Google Maps Maker am eliminat de pe hartă locația Observatorului Astronomic dar schimbarea va fi vizibilă după confirmarea unui administrator.