Strada Franceză porneşte din zona Piața Unirii şi se termină la intersecţia cu strada Calea Victoriei (fostă podul Mogoşoaiei). Prima secţiune, cea de la Curtea Veche, este amintită în anul 1649 sub numele de "Uliţa Curţii", apoi "Podul cel Mare din Curtea Veche" (1763), "Podul Curtea Veche" (1804) şi "Uliţa Curţii Vechi" (1854). Cea de-a doua secţiune, care se desfăş62oară între Calea Victoriei şi strada Smârdan, a purtat şi ea numeroase denumiri: "Uliţa cea Domnească" în 1690, "Uliţa Işlicarilor şi Boiangiilor" la 1804, nume dat după meşterii şi negustorii de vopseluri şi işlice.
În sec. XVIII, sub domnia lui Constantin Brâncoveanu, strada se prelungeşte cu fragmentul dintre str. Nicolae Tonitza şi Calea Victoriei (zona cu Muzeul de Istorie) şi asta pentru că voievodul îşi clădise pe locul Bălăcenilor un mare han. Strada care venea dinspre Poarta de Sus a Curţii Domneşti devine astfel "Podul de la casa Domniţei Văcărescu la Curtea Veche".
Strada Franceză a fost printre primele străzi pavate din Bucureşti chiar înaintea bulevardului Elisabeta.
Când pe această uliţă şi-a stabilit reşedinţa consulul Franţei la Bucureşti, tinerimea bucureşteană progresistă a cerut numaidecât schimbarea numelui străzii în "Uliţa Franţuzească".
1. - Hartă Google Maps
După 1867, când se uniseră deja cele două secţiuni, este redenumită Carol, după numele suveranului Carol I, păstrându-l până după abolirea monarhiei, la data de 30 decembrie 1947. În 1949, ca o supremă batjocură, se dă străzii ce amintea de primul rege al românilor un nume care evoca distrugerea monarhiei: 30 decembrie.
Imediat după 1989, în graba de a şterge urmele dictaturii comuniste, străzii i s-a atribuit numele politicianului Iuliu Maniu (1873-1953), prim-ministru al României, președinte al Partidului Naţional-Ţărănesc, deţinut politic după 1947 care a decedat în închisoarea politică de la Sighet.
În 2007, socotindu-se probabil că acest personaj istoric merită un bulevard, i s-a redat străzii numele istoric de Franceză, pe care îl poartă şi astăzi.
Imediat după 1989, în graba de a şterge urmele dictaturii comuniste, străzii i s-a atribuit numele politicianului Iuliu Maniu (1873-1953), prim-ministru al României, președinte al Partidului Naţional-Ţărănesc, deţinut politic după 1947 care a decedat în închisoarea politică de la Sighet.
În 2007, socotindu-se probabil că acest personaj istoric merită un bulevard, i s-a redat străzii numele istoric de Franceză, pe care îl poartă şi astăzi.
De numele acestei străzi se leagă unul dintre cele mai tragice evenimente ce au afectat capitala: marele incendiu pornit, după cum spune maiorul Dimitrie Papazoglu: "în ziua Sfintei Învieri, anul 1847, la 12 ore, în miezul zilei". Peste 2000 de clădiri, mai bine de o treime din oraş, a căzut pradă flăcărilor pornite din casele stolnicesei (soţia dregătorului domnesc) Drugănescu, aflate chiar lângă biserica Sf. Dimitrie. Focul îl iscase fiul stolnicesei care, tot Papazoglu ne povesteşte: "luând un pistol plin, al tatălui său, a mers în şopron, unde se ţinea trăsura, ca să nu-i vază nimenea isprava, şi a descărcat pistolul în tavanul şopronului. Podul, fiind din paie, a luat foc îndată şopronul şi grajdul". via silviacolfescu.blogspot.ro
Harta Strada Franceză în anul 1984:
2. - Str. Franceză intre Calea Victoriei și Smârdan (Calea Rahovei)
- anul 1984 via urban-plan.ro
3. - Str. Franceză intre Smârdan (Calea Rahovei) și Piața Anton - anul 1984 via urban-plan.ro
Dinspre Calea Victoriei, pe dreapta sunt imobilele str. Franceză cu nr. 2, 4 .. 68
Str. Franceză nr. 2-4 - în 1938:
Hotel Luvru - str. Carol (Franceza) nr. 4 - 3-0792
Azi D'eight Pub fost Fraiche, Cafe Picasso
4. - Strada Franceză înspre Calea Victoriei
4. - Strada Franceză în 1981 de Andrei Birsan
Reclama Luxus, Gostat, Mercerie, Parfumerie
5. - Strada Franceză
6. - Strada Franceză 2010 by yony_ro - flickr
7. - Calea Victoriei intersecție cu str. Franceza via agerpress.ro
8. - Calea Victoriei intersecție cu str. Franceza 2012 via google maps
9. - Ioan Draghiceanu - Blănuri și Confecții de lux
- intrare prin str. Carol I (azi Franceza) nr 4 - via History Business
Azi Le Drakkar
10. - Str. Franceză 2011 - by calator via wikimapia.org
11. - Str. Franceză 2010 by yony_ro - flickr
12. - Str. Franceză 2009 by Chiriloi Alina - orasul.ro - Bistro, Luxus
13. - Aparate foto Simon Rosen - Carol nr. 9 - anul 1906
Einhorn Henrich - Carol 8 - SI 3-6197 - Ceasornice
Stampila Becke - Carol 8 - SI 4-7063
Azi Cofetăria Christine fost Bar La Mitocanu'
14. - Str. Franceză în 2013
15. - Str. Franceză 2011 - by calator via wikimapia.org
16. - Reclama din 1938 - Bijuterii, ceasornice, optica Zeiss Busch
Wess Heinrich - Carol 10 SI - 4-2690 - Ceasornice
Revista Vremea - Carol 10 SI - 3-6998
Azi Societatea Comerciala Studioul Cinematografic S.C. AnimaFilm S.A. și Arexim Centru de copiere nr. 10-12
17. - Str. Franceză 2011 - by calator via wikimapia.org
18. - Ceasornice Weiss Heinrich - Carol 10 - 1938
19. - Ceasornice Junghans Heinrich Weiss - Carol 10 - 1938
Constantinescu Gh. Fii - Carol 12 SI - 3-7357 - Obiecte bisericești
Cohn Izu - Carol 12 SI 4-9646 - Ştampile
Arexim Centru de copiere 10-12
20. - Str. Franceză 2013
21. - Str. Franceză 2011 - by calator via wikimapia.org
Str. Franceză nr. 14 - în 1938:
Leibovici Jacques - Carol 14 - 5-4570 - Argintărie
Carniol gravor decorații - Carol 14 - 4-9937 - Gravor
Vieneza - Carol 14 SI - 4-8478 - Argintărie
Soc. Comerciala - Carol 14 - SI 4-0995
Transilvania - Carol 14 S - Manufactura
Cronometrul - Carol 4 - 5-1403 - Ceasornice
Azi The Twins Pub - Monument istoric: Casa unde s-a născut Iulia Hasdeu
Gravor Carniol - Pe ebay se găsesc multe medalii, monede cu inscripția Carniol sau Carniol Fiul. Cele editate pe la 1900 apar cu gravura M. Carniol Fiul iar din 1930 cu numele Carniol. M-ul din numele M. Carniol Fiul ar veni de la Moise Carniol stabilit la Bucureşti în 1854 - pe focsani.ro am găsit o descriere: Aron Goldring a avut şi o fiică, Mirca Goldring (născută în 1856) care care s–a căsătorit în august 1873, la vârsta de 17 ani, cu Marcus Carniol din Bucureşti (născut la 1852), de profesie zaraf, în vârstă de 21 de ani. Acesta era fiul comercianţilor Moise Carniol şi Ţipe Carniol din Bucureşti. via focsani.ro, cimec.ro, transylvanian-numismatics.com
22. - Str. Franceză 2013 -
23. - Str. Franceză 2013 -
24. - Reclama Gravor Carniol - Carol nr. 14 by FC
25. - Reclama Carniol - Insigne - 1938
26. - M. Carniol Fiul - Medalie din 1906 by Numis_Profi via okazii.ro
27. - Reclama Standard - aparate de stins incendiul - 1938
28. - E. I. Ressel - Automobile - str. Carol nr. 14 - by FC
29. - E. I. Ressel - Automobile - str. Carol nr. 14 - by FC
30. - E. I. Ressel - Automobile - str. Carol nr. 14 - by FC
31. - E. I. Ressel - Mașini de cusut și velocipede
31b. - 1896 - Humber & Co. Ltd. Beston Volverhampton Coventry
E.I. Ressel - Velocipede by FC
Novo Carol 16 - SI 4-6892 - Bijuterii, ceasornicarii
Roemer Otto - Carol 16 SI - 4-8769 - Rame
32. - Str. Franceză 2011 - by calator via wikimapia.org
33. - Str. Franceză 2013
în 1938:
Pollak J - Carol 18 - 4-7371 - Ştampile
34. - Str. Franceză 2013 -
35. - Str. Franceză 2013 -
Str. Franceză nr. 20 - în 1938:Schwartz Mauriciu - 3-4734 - Firme, reclame
36. - Str. Franceză 2011 -by calator via wikimapia.org
Str. Franceză nr. 22 -Azi Universitatea Ecologică
37. - Str. Franceză 2013 - by ionut batrinache - flickr
în 1938:
Carniol M Fiul - Carol 24 SI - 3-2348 - Aparate de stins incendii
Azi Ristretto fost Haru - Sushi & Noodles
38. - Str. Franceză 2013 -
39. - Str. Franceză 2011 - by calator via wikimapia.org
40. - Anul 1934 - Pompier - Str. Carol I nr. 24
Str. Franceză nr. 26, 28 - imobile demolate
în 1938
Oficiul de Librărie - Carol 26 - SI 3-5375
41. - Str. Franceză intersecție cu Str. Tonitza
- în 1930 via bucurestiivechi.ro
41b. - Intersectie cu Str. Tonitza 1990 by 1990 by Norihiro Haruta
Str. Franceză nr. 30 - intersecție cu Strada Nicolae Tonitza
în 1938:Papadiamandi Constantin - Carol 30 SI 5-1983 - Blănării, magazin, atelier
Clouard - 3-3492 - Seminţerie
Chinese Giovanni - Carol 30 SI 3-077 5 - Cuțitărie
Narcisse - Carol 30 SI - 3-3465 - Farmacie
Azi Il Peccato și La Bonne Bouche, Trattoria Sicilia, Queen & Clown ?
42. - Str. Franceză - via wikimapia.org by andreidan
43. - Str. Franceză intersecție cu Strada Nicolae Tonitza via ilpecato.ro
44. - Str. Franceză via ilpecato.ro
45. - via andreibartesch.com
46. - Str. Franceză via culinariard.ro
47. - Str. Franceză 2013 - ionut batrinache
48. - Str. Franceză (Carol) - via ?
Reclama Pălăria Modernă - Bucuresti ..INSBERG
49. - Posibil Str. Franceză (Carol) - Cafenea La Mos Craciun, Iancu ..Palaria Rosie - 12
50. - Str. Franceză 2009 - by jorge-11 via flickr.com
50b. - Arhiepiscopia Bucureștilor - Magazin cu obiecte si carti Bisericesti
1990 by Norihiro Haruta
50c. - Str. Franceza 1990 by Norihiro Haruta
Geamuri Oblinzi Rame - Str. 30 Decembrie
51. - Str. Franceză 2009 by Cretu Diana - orasul.ro
52. - Str. Franceză 2010
Acctilox - Carol 32 3-4788 - Aparate de sudura autogena
Viking - Carol 32 SI - Magazin încălțăminte
Azi Nobile Furs Eleni
53. - Str. Franceză 2013 - by ionut batrinache - flickr
Reclama Geamuri, Oglinzi șlefuite, rame pentru tablouri, Blănărie, Nobile Furs Eleni
54. - Str. Franceză by multe culori - flickr
55. - Str. Franceză
-
56. - Str. Franceză 2011 by nicubunuphotos - flickr
- imobile Str. Franceza nr. 38, 36, 34, 32 - Reclamă Geamuri, Oglinzi Șlefuite
57. - Str. Franceză in 2008 by jerzy kociatkiewicz
58. - Str. Franceză nr 36, 34 - anul 2007 - by yony_ro - flickr
Str. Franceză nr. 36 - în 1938:
Schapira E. - Carol 36 SI 4-3621 - Ceasornice
59. - Str. Franceză nr. 36 - anul 2011 via metropotam.ro
-
60. - Imobile Str. Franceză nr. 38, 36, 34, 32 - in 2006 by florentinap - flickr
61. - Imobile Str. Franceză anul 2011
62. - Automobile Sperber - str. Carol 38 by FC
63. - Ceasornicaria si Bijuteria Singer - str. Carol 38
63b. - Galosi si Sosoni Trapez Russo Suedezi RGA 1906 - Arnold Popper & Nicol Einhorn
Str. Franceză nr. 40 - în 1938
Harnic H. - Carol 40 - 3-3746 - Mobila
64. - Str. Franceză nr. 42, 40 - în 2008 by maria - flickr
65. - Str. Franceză nr. 42, 40, 38, 36
66. - Str. Franceză nr 40, 38, 36, 34, 32, 30
67. - Str. Franceză nr 40 - Lemne foc - str. carol 40
Boiadjieff N. Ștefan - Carol 42 SI - 3-6365 - Seminţerie
fost Semințerie - mai multe pe locuriuitate.com, reptilianul.blogspot.ro
68. - Reclamă - Semințe - Vasarolunk - Eladunk Cserelunk - Fonograf Kereskedes
(din maghiara - Cumpăram, vindem, schimbam - Tranzacții fonograf)
- via reptilianul.blogspot.ro
69. - Interior imobil via reptilianul.blogspot.ro
Margulius Mauriciu - SI 3-7681 - Agentura si comision
Azi Restaurant unguresc St. George, fost General Prod SRL, Agenție de turism ait
70. - Str. Franceză 2012 by octav bebe
Arrow international, Sharp, General Prod SRL
71. - Str. Franceză via urbo.ro
72. - Str. Franceză in 2007 by tudor laver - flickr
Scherer F. - Carol 46 4-8422 - Ceasornice
Vasilescu Vasile - Carol 46 5-420 3 - Magazin încălțăminte
Bombonăria Palatului - Carol 48 - 5-0321
Azi Divan fost Caffe Gelato
73. - Str. Franceză dinspre Șelari în 2010 - diaco vic
74. - Str. Franceză 2007 by gilian gagie - flickr
75. - Str. Franceză în 2006 by zeeny79 - flickr - via metropotam.ro
75b. - Mobilarom, Shop, Agentia ..
La intersecția Str. Franceză cu Șelari este fostul Hotel Regina
76. - Str. Franceză (Carol) în 1910
Hotel Regina - Cavalerul Elegant
77. - Str. Franceză în 2013
Str. Franceză nr. 52 - Strada Șelari înspre Splaiul Independentei
în 1938
Dattelkremer M. sccs. W. Vogel - Carol 52 SI - 3-0990
Terestra Maritima - Carol 52 - 3-0996
Andonian Horen - Carol 52 5-3580 - Cafenea
Medic Copelman S Louis - Carol 52 - SI 4-5397
Bar Potcoava de Aur - Carol 52 SI 3-0170
Azi Buongiorno Centrul Istoric, fost Cantina Sport Bar
78. - Șelari în 2010, ruinele Hanului Verde - by marian curelaru - flickr
79. - Berăria Potcoava de Aur 1956 via deutschefotothek.de, simplybucharest.ro
80. - Intersecție str. Franceză cu Șelari
Str. Franceză nr. 54 - în 1938:
Zaigher Mayer - Carol 54 5-4592 - Confecții cămăși
Azi Anticariat Curtea Veche ?
81. - Str. Franceză în 2011
Str. Franceză nr. 56 - în 1938Dermata - 3-7101 - Magazin încălțăminte
Azi Red Angus Steakhouse fost L'Harmattan
82. - Str. Franceză via restograf.ro
83. - Str. Franceză via gandul.info
83b. - Str. Franceza 1990 by Norihiro Haruta
83b. - La Sache Str. Carol 56 - Sosoni de dama cu patent Macintosh via Caleidoscop
Schrems - 5-2911 - Broderie, țesătorie
Karmann I - Carol 58 SI - 4-689 - Dentist
Azi Fashion District
84. - Str. Franceză - via orasulvechi.ro
85. - Sosoni Macintosch - La Sache
anii '20 via fb.com/Caleidoscop
Str. Franceză nr. 60 - intersecție cu strada Căldărari
în 1938:
Donnenfeld Peppy - Carol 60 SI - 3-5413 - Croitorie dame
Duployen - Carol 60 - 4-8907 - Școli de limbi moderne
Carpați - Carol 60 - SI 5-3256 - Farmacie
Patac L. - 3-6182 - Fabrica Mezeluri
Azi Mica Elveție
86. - Str. Franceză
87. - Str. Franceza in 1973 via ebay.com
88. - "Vapsea cu lacu" - str. Carol (Franceză ) nr. 60 - by FC
89. - L. Paţac - Furnizorul Curții Regale - 1938
90. - Gustav Rietz - Str. Carol nr. 60
Mineralia - Carol 62 - 3-1928 - Talc
Creditex - 5-2267 - Agentura si comision
Popa Petre - Carol 64 - Halate, fabrici
Azi Hanul Lui Manuc
91. - Str. Franceză - Piața Sf. Anton
92. - Str. Franceză - Hanul lui Manuc în 1986
93. - Hanul lui Manuc anii '70
94. - Str. Franceză - Hanul lui Manuc
Reclama Pălării
95. - Hanul lui Manuc 1985
96. - Interior Hanul lui Manuc
97. - Interior Hanul lui Manuc
1860 - C. P. de Szatmary
98. - Interior Hanul lui Manuc
98b. - Hanul Manuc anii '70 - foto Gheorghe Dumitru - via Bucurestiul in imagini
99. - Hotel Dacia (Manuc) via historia.ro
Str. Franceză nr. 66-68
Fundanescu D. Gh. - Carol 66 - 3-0529 - Manufactura
Juster Norbert - SI 3-4424 - Agentura și comision
Norico - Carol 68 SI -3-9747 - Agentura si comision
Azi Institutul Irecson - pe harta din 1984 aici figurează o Scoală
100. - Str. Franceză - Piața Sf. Anton
101. - Str. Franceză - Piața Sf. Anton
102. Demolari Piata Sf. Anton
Str. Franceză nr. 70- 118 - în anul 1938:
Bun Fix - Carol 70 - 4-0231 - Postăvărie
La Furnica - Carol 72 - SI 3-5791 - Magazin
Theodor Atanasiu & Co - Carol 76 - SI 3-5488 - Manufactură
Carnaru I. Gh. - Carol. 88 - SI 3-4122 - Ferărie
Adania D. - Carol 92 - 3-3087 - Agenție publicitate
Sehweitzer David - Carol 94 - SI 3-789 - Magazin, galanterie
Teodorescu Jean - Carol 94 - 5-2702 Magazin
Cronimpex - Carol 102 - 5-4294 - Ceasornice
Petrescu Theodor - Carol 102 S - Import-export
Storfer Baruch losif - Carol 108 - 5-4032 - Agentura și comision
Weintraub Solomon - Carol 116 - 5-4492 - Agentura și comision
Carol - Carol 118 - 5-0507 - Ferărie
102b. - Anul 1924 - Pica - Manufacture
Rue Carol 70 - Entree par Rue Căldărari - Confiseria Cretzulesco
103. - Theodor Atanasiu - str. Carol 76-78-80-82
104. - Theodor Atanasiu - str. Carol 76-78-80-82
105. - Silvia Film - str. Carol 88
106. - Aparate - Gh. Carnaru - Sylvia Film - Carol 88
107. - D. Adania - Str. Carol 104
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Dinspre Calea Victoriei, pe stânga, sunt imobilele str. Franceză cu nr. 3, 5 .. 33.
La intersecția Str. Franceză - Calea Victoriei este Muzeul National de Istorie.
108. - Palatul Poştei (Muzeul Naţional de Istorie) în 1910
109. - Str. Franceză în 2008 by abredross - flickr
110. - Str. Poştei 2013 by stefanjurca - flickr
111. - Biserica Sf. Dumitru
112. - 1856 - Biserica Sf. Dumitru - Ludwig Angerer
Str. Franceză nr. 3 - intersecție cu Strada Nicolae Tonitza
în 1938:
Balan Ion - Carol 3 SI - Bar
Duisberg C. - Carol 3 SI 3-7040 - Cuțitărie
Azi Dirty Harry's Irish Pub fost Old City Franceza, Oktoberfest Pub
113. - Str. Franceză în 2010 - diaco vic - flickr
114. - Str. Franceză via orasulvechi.ro
114b - Bucuresti in 1990 via Norihiro Haruta
115. - Str. Franceza 2002 by michaelarrington
Leguma - 4-2666 Seminţerie
Str. Franceză nr. 7 - în 1938
Levinson I. - Carol 7 SI - 4-1139 - Ştampile, cărți
Azi Ganesh Restaurant, Cafe Des Beaux Arts fost Otro Clandestin
116. - Str. Franceză via bucurestishoppingnews.ro
Banca Credit Agricol - Carol 9 SI - 4-325 7
Arabiu S - Carol 9 SI 3-7409 magazin electrice, sanitare
Frații Segal - Carol 9 SI 4-5142 - Bijuterii, ceasornicarii
Technica moderna - Carol 9 - 3-5781 - Inst, electrice și sanitare
Bourne & Co - 3-5182 - Mașini de cusut
Mobila Rosenthal Iancu - Carol 9 S
Flora - 3-5052 - Seminţerie
Azi Explorer's irish pub fost Studioul de Teatru Casandra (fost Institut I. L. Caragiale - 1980), 55 Jazz
117. - Studioul de Teatru Casandra în 2013 by ionut batrinache - flickr
118. - Studioul de Teatru Casandra
119. - Str. Franceză 2003 via orasul.ro
120. - Str. Franceză în 2010 by diaco vic
Krasnoselsky M. - Carol 11 SI 3-046 1 - Blănarii, magazin, atelier
Pildner - 3-5089 - Seminţerie
Hayeck A - Carol 11 SI - 5-004 - Tutun
Gromen & Herbert - Carol 11 SI - 3-7124 - Postăvării
121. - Str. Franceză via wikipedia
122. - Str. Franceză 2008 via metropotam.ro by Cristina
Str. Franceză nr. 13 - în 1938
Wormser D. S-sor Weill - Carol 13 - SI 3-3953 Magazin
Weinberg Max - Carol 13 - 4.4341 - Stampile
Focht Francisc - Carol 13 - 9332 - Pălării
Iacobson I Isac - Carol 13 SI 3-2577 - Blănării, magazin, atelier
Azi O'Hara Irish Pub, Bistro Unique, Ruefa Escape Travel
123. - Str. Franceză via urbo.ro
124. - Str. Franceză 2010 diaco vic
125. - Str. Franceză în 1966 - Cooperativa de arta si precizie
Azi Maccheroni
126. - Str. Franceză în 2013 by hotnews.ro
în 1938
Cionga D. Traian - Carol 17 - SI 3-6486 - Farmacie
Azi Dristor Kebab fost Jaya Maison, Buddha Chinese Restaurant, Ceaunul Crăpat
127. - Str. Franceză via jurnalul.ro
128. - Str. Franceză în 2006 by gorgeoux - flickr
129. - Str. Franceză intersecție cu Șelari înspre Splai - by stefanjurca - flickr
Str. Franceză nr. 19 - intersecție cu Strada Șelari - fost Hanul Rosu
în 1938
Bar Petrescu Stelian - 4-7139
Industria de Mobile Tg Mureș - Carol 19
130. - Str. Franceză 2010 by brandbucuresti
131. - Hanul Rosu via teenpress.ro
132. - Str. Franceză 2012 - by marco di leo
133. - Consumul Stelian Petrescu - 1938
Rissdorfer - Carol 21 SI - 4-1792 - Farmacie
Appel Franz Emil - Carol 23 - 3-4071 - Arhitect
Consumul Stelian Petrescu - Carol 23
Stefanescu Nae - Carol 23 - 4-0673 - Import - export
Leichner Iosef - Carol 25 - SI 3-7164 - Blănarii, magazin, atelier
Berărie Argesiu Alex - Carol 25 - SI 4-0143
Str. Franceză nr. 27-31
Azi Muzeul Palatul Voievodal Curtea Veche
Aici la sf. sec. al XIV-lea şi începutul sec. al XV-lea, în timpul lui Mircea cel Bătrân, s-a construit o cetăţuie cu rol de apărare împotriva turcilor, construcţie care avea fundaţii și ziduri din cărămidă înconjurate de şanţuri de apărare și o suprafaţă de cca. 160 mp.
Am găsit o gravură cu descrierea: "prinderea domnitorului fanariot Nicolae Mavrocordat la Curtea Veche din București de către armata austriaca a generalului Stainville la 14/15 noiembrie 1716".
Am găsit o gravură cu descrierea: "prinderea domnitorului fanariot Nicolae Mavrocordat la Curtea Veche din București de către armata austriaca a generalului Stainville la 14/15 noiembrie 1716".
134. - Curtea Veche în 1716
135. - Plan Curtea Veche via orasul.ro by Gabriel Constantin
În timpul lui Vlad Ţepeş , pe locul vechii cetăţi a fost construită între anii 1458-1459, pe o suprafaţă de vreo 700 mp, o nouă cetate cu ajutorul meşterilor braşoveni.
Curtea Veche avea atunci formă dreptunghiulară (30, 45m lungime şi 22m lăţime), înălţată din bolovani de râu şi mortar, subsoluri înalte, un parter şi ziduri ce închideau o curte interioară.
Tot Vlad Ţepeş este cel care o ridică la rang de reşedinţă domnească, alternativa celei de la Târgovişte. Nici acesta din urmă nu a rezistat prea multă vreme, cel care l-a succedat fiind Basarab cel Tânăr, poreclit Ţepeluş care în toţi cei 5 ani de domnie, la fel ca Vlad Ţepeş, apelează la meşterii braşoveni şi reconstruieşte cetatea Bucureştilor. Conform documentelor în această perioadă cetatea suferă refaceri ample, astfel că în unele surse este chiar numită Noua Cetate.
În această perioadă, cetatea era cunoscută sub diferite nume: Castrum Bokoryscha, Bocerestya, Bocoresth.
136. - Str. Franceză 2012 by theplanet - via wikimapia.org
137. - Curtea Veche
Primele date certe despre Curtea Veche le avem din documentele de pe vremea lui Radu al III-lea cel Frumos - frate vitreg cu Vlad Ţepeş care a mutat scaunul domnesc la Bucureşti numind-o "Cetatea de scaun Dâmboviţa".
La mijlocul sec. al XVI-lea, Mircea Ciobanul angajează meşteri pentru refacerea curţii domneşti pe vechile temelii, transformând astfel vechea construcţie într-un palat cu puternice ziduri de bolovani şi piatră, vaste pivniţe, ctitorind, pentru nevoile curţii, Biserica Buna Vestire (Biserica Domnească) de vizavi, care a servit timp de două secole drept loc de încoronare a domnitorilor Ţării Româneşti.
Reşedinţa domnească a fost arsă de turci în cursul luptelor din 1595 și va fi complet rezidită de Matei Basarab (1632 - 1654), când domnul mută reşedinţa la Târgovişte, de unde ea va reveni în mod definitiv în 1659.
Venit la scaunul Ţării Româneşti, Constantin Brâncoveanu construieşte Casa Domnească, numită "Cea mare", a înfrumuseţat palatul cu scări de marmură, cu un balcon numit "bella loggia" ce era susţinut de coloane din piatră dăltuite de meşteri pricepuţi, cu foişoare pentru ceasurile de odihnă, refăcând de asemenea clopotniţa, adăugând odăi, poarta principală de intrare fiind prevăzută cu turn de pază.
Ştefan Cantacuzino, care i-a urmat lui Brâncoveanu, a ridicat la rândul său Palatul Doamnei Păuna şi al Coconilor care cuprindea opt odăi şi un colţ de grădină, în zona din spatele Curţii Sticlarilor.
Curtea a devenit nefuncţională după incendiul din 1718, care a distrus o mare parte din Bucureşti dar şi după cutremurul din 1738.
138. - Muzeul Palatul Voievodal Curtea Veche
Alexandru Vodă Ipsilanti a construit între 1775-1776 o curte domnească (Curtea Nouă) la marginea oraşului, în Dealul Spirii (Arsenalului), nu departe de mănăstirea Mihai Vodă, care a devenit reşedinţa domnitorilor din Ţara Românească în perioada 1776 - 1812.
Clădirea a ars în anul 1812, iar de atunci i s-a spus "Curtea Arsă". Ruinele pot fi văzute pe strada Sapienţei, lângă Biserica Mihai Vodă în colţul dinspre sud-est al Parcului Izvor de lângă Casa Poporului.
Terenul pe care se afla Curtea Veche a fost vândut în timpul domnitorului Constantin Hangerli, construindu-se aici case, prăvălii, hanuri şi alte acareturi.
În timpul domniei lui Alexandru Moruzzi (1793-1796), în încăperile Curţii Vechi funcţiona "departamentul criminalion" iar în pivniţă era închisoarea zapciilor (executorilor domneşti). Încercările acestuia de restaurare a unor clădiri şi de alungare "a tot felul de netrebnici" care se pripăşiseră acolo au dat greş. Complet ruinată, Curtea Veche rămâne în ultimii ani ai sec. al XVIII-lea refugiul "Crailor" şi haimanalelor oraşului.
139. - Muzeul Palatul Voievodal Curtea Veche în 2013
În vremurile bune, Curtea Domnească era formată din Palatul Voievodal, Biserica Curtea Veche (Biserica Domnească sau Buna Vestire) care este cea mai veche clădire a oraşului păstrată în formă ei iniţială, case cu saloane de recepţie, cancelarii domneşti, grajduri şi grădini. Curtea Domnească se întindea pe suprafaţa cuprinsă între străzile Halelor (fostă Carol), Şelari, Lipscani, Bărăţiei și Calea Moşilor.
Accesul în curtea domnească era posibil prin două porţi opuse: prima poartă, amplasată la intersecţia străzilor Smârdan cu Halelor, a avut mai multe denumiri: Poarta de Sus, Turnul dinspre Nemţi, Clopotniţa Domnească, iar mult mai târziu după ce turnul de piatră s-a ruinat, Foişorul Roşu (probabil numele a fost luat de la culoarea în care a fost vopsit turnul), a doua poartă, Poarta de Jos, era situată în locul în care porneşte strada Moşilor.
In prezent, ruinele Palatului Voievodal au devenit sit arheologic protejat, fiind amenajat aici şi Muzeul Curtea Veche ce a fost deschis în 1972.
140. - Curtea Veche
141. - Curtea Veche- 1970
Locul unde era localizată cetatea lui Vlad Ţepeș a stârnit numeroase controverse pe parcursul istoriei acestea luând sfârșit în urma cercetărilor arheologice desfășurate între anii 1967-1973, care au scos la iveală Cetatea lui Vlad Ţepeș dar și construcţia anterioară.
Cercetările au fost conduse de arh. Panait I. Panait, secondat de dr. Aristide Ştefănescu fiind una dintre cele mai ample investigaţii arheologice din Bucureşti, s-au decopertat străzi, s-au desfiinţat case, s-au efectuat numeroase săpături şi lucrări de consolidare, completare şi restaurare.
Un documentar despre Muzeul Curtea Veche in anul 1972 poate fi urmărit pe euscreen.eu.
In 2006 s-au realizat s-au efectuat cercetări arheologice preventive pentru întocmirea unui studiu necesar fundamentării intervențiilor de reabilitare a Pieței Sf. Anton și străzilor adiacente - mai multe pe cronica.cimec.ro
142. - via fototecaortodoxiei.ro
143. - Muzeul Curtea Veche - 1972 via euscreen.eu si tvr.ro
Se zvonește că între Hanul lui Manuc, Biserica Domnească şi Curtea Veche, pe o lungime de circa 300 de metri exista un tunel subteran folosit de domnitori în cazul invaziilor.
144. - Muzeul Palatul Voievodal Curtea Veche 2011 via metropotam.ro
145. Zona Palatului Voievodat Curtea Veche în 1911 - via http://reptilianul.blogspot.ro
146. - Gustav Rietz - la Steagul Alb din casele dlui Mihail Kalifarov
la Curtea Veche by FC
Mociorniţa D. Carol 29 SI - 3-6511 - Magazin încălțăminte
147. - Încălțămintea Mociornița - Carol 29 - by FC
148. - Încălțămintea Mociornița - Carol 29 - by FC
Cretulescu T. D. Fii - Carol 31 SI - 4-4397 - Distilerie
149. - La Înger - T. D. Cretulescu SRL - str. Carol I nr. 47
Str. Franceză nr. 33 - în 1938
Stanoiu Gheorghe - 4-8344 - Colectura de stat
Azi Biserica Sfântul Anton - Buna Vestire - Curtea Veche
Biserica Sfântul Anton mai este cunoscută ca şi Biserica Domnească Sfântul Anton sau Biserica Buna Vestire Curtea Veche.
Este ctitorie a domnitorului Mircea Ciobanul (1545- 1554) care între anii 1558- 1559 a refăcut Curtea Domnească unde şi-a stabilit reşedinţa. Fiii săi Pătraşcu Vodă, Radu şi Mihnea Turcitul au continuat lucrările de construcţie.
Matei Basarab o reface după ce a fost incendiată şi jefuită în 1611 dar are aceeași soartă în timpul invaziei turco-tătară astfel că Biserica Sfântul Anton este reconstruită de domnitorii Grigore Ghica între 1660- 1664, Gheorghe Duca între 1673- 1678 şi de Constantin Brâncoveanu între 1688- 1714, perioadă în care s-a ridicat o nouă clopotniţă unde s-a instalat primul ceas public din Bucureşti.
Biserica Sf. Anton a fost grav afectată de cutremurele şi incendiile din prima jumătate a sec. XIX fiind reparată de arh. J. Schlatter care îi aduce numeroase modificări.
Forma originală şi-a recăpătat-o în urma restaurării din perioada 1928-1935 condusă de arh. Horia Teodoru care a restaurat Palatul Cotroceni, Biserica Colţea, Biserica Sf. Gheorghe și a condus lucrările la ridicarea Academiei Dalles.
150. - Biserica Sfântul Anton via Fototeca ortodoxiei
Catapeteasma Bisericii Sfântul Anton datează din 1852 fiind realizată cu influenţe post brâncoveneşti de sculptorul Babic, pictura în stil neoclasic datează din 1852 și le aparţine lui Constantin Luca şi Mişu Popp iar fresca turlei este creaţia pictorului I. Mihail (1935).
La intrarea în Biserică se găsește un frumos portal ce datează din timpul lui Ştefan Vodă Cantacuzino (1714 - 1716). Din vechea pictură (realizată la cerinţa fiilor lui Mircea Ciobanul şi mai târziu, a lui Şerban Cantacuzino) nu au mai rămas decât fragmente.
Biserica Curtea Veche a avut timp de 400 de ani hramul Buna Vestire, până în 1847 când i s-a adăugat hramul Sf. Anton după ce a ars bisericuţa Sf. Anton(ie) cel Mare. Aceasta mai era numită (în secolul XVI) şi Biserica Domniţelor, servind drept paraclis (capelă) Puşcăriei Domneşti.
Biserica Sf. Anton este considerată cea mai veche construcţie din Bucureşti, fiind locul unde erau încoronaţi și unși cu mir domnitorii Ţării Româneşti.
151. - Biserica Sfântul Anton 1980
Aici se află primul muzeu parohial din capitală, care adăposteşte obiecte de cult ce aparţin celor mai vechi Biserici din București. Dintre acestea unele datează de la sfârşitul sec. al XVII-lea, din timpul sfântului domnitor martir Constantin Brâncoveanu, iar altele au fost donate de domnitorul Nicolae Mavrocordat la jumătatea sec. al XVIII-lea la care se adaugă o icoană din vechea catapeteasmă de la 1715, o anaforniţa şi cărţi de cult vechi.
152. - Biserica Sf.Anton by bogdanescu
- Reclama Cafea Amiral, Lumânări cu Ceara P. Bogdanescu, Încălțăminte
153. - Biserica Sf. Anton
153b. - Biserica Sf. Anton via fb.com/ImaginiBucuresti
154. - Piatra de mormânt la Muzeul Curtea Veche
155. - Muzeul Curtea Veche in 2005
Piaţa Sf. Anton - aici a funcţionat între 1842-1880 cea dintâi primărie a Bucureştiului, construită de arh. Xavier Villacrosse, cunoscut pentru planurile clădirilor: Palatul Ghica, Casa Golescu și Mănăstirea Radu Vodă. Clădirea Primăriei a fost demolată pentru sistematizarea cursului Dâmboviţei, instituţia mutându-se pe spaţiul unde este acum parcul din faţa TNB (Teatrul Naţional București "Ion Luca Caragiale") de la Universitate.
Numele Sf. Anton este preluat de la biserica zidită în 1735, pe locul numit Piaţa de Flori, de către Petre (fiul lui Enciu din Serbi), şi care servea drept paraclis (capelă) Puşcăriei Domneşti. Biserica şi puşcăria au fost distruse de incendiul din 23 martie 1847 iar pe locul unde a fost altarul a fost ridicată o cruce. În 2011, cu ocazia reabilitării Centrului Vechi, s-a amenajat aici un părculeţ împrejmuit cu un zid de cărămizi, ce amintește de forma bisericuţei Sf. Anton(ie).
156. Piata Sf. Anton
157. - Str. Franceză fosta Carol I - an 1900 - Americana Mobile, La curcubeu,
Lengelberg, Cofetăria La Cretulescu,
158. - Str. Franceză
159. - Biserica Sfântul Anton 1900 via Fototeca ortodoxiei
160. - Biserica Sfântul Anton 1856
161. - Piața Anton 2013 by Engine1 via wikimapia.org
162. - Dr. Adolfu Elias - Piata Sf. Anton nr. 5 - anul 1864 by FC
Str. Franceză nr. 35 - în 1938
Valy Nicolas & Co - Carol 35 - 3-7890 - Agentura și comision
Cafea Mondial - Carol 35 - 3-2704 - Cafenea, magazin
Str. Franceză nr. 37- 39 - în 1938
Ideal D. Danielian centrala - Carol 37 SI -3-5076 - Cafenea, magazin
Opera Bd - Carol 39 - 4-9401 - Magazin încălțăminte
Str. Franceză nr. 41, 45, 47, 49 - în 1938
Hovnavian Krikor - Carol 41 SI 3-617 - Cafenea, magazin
Feldstein Simion - Carol 41 4-7720 - Porţelanuri
Grama Gheorghe - Carol 45 5-030 - Tutun, debite
Magazin Dumitrescu Militari Ioan - Carol 47 - SI 3-7576
Camila - Carol 49 - SI 4-0962 - Manufactura
Str. Franceză nr. 53, 55, 57, 59 - în 1938
Blechner Soly - Carol 53 - 4-7342 Librărie
Magazin Toncescu Dumitru - Carol 55 SI 3-2578
Bursa Untului, Carasso Lazar - Carol 55 SI 4-4696
Spiegler Bernard - Carol 57 SI - 3 -4 106 - Ceasornice
Alfa Bd - Carol 57 3-8901 - Farmacie
Magazin Unirea - Carol 57 SI - 3-5147
Consumul Popular - Carol 59 SI - 3-1764
Str. Franceză nr. 65, 67, 69 - în 1938
Izbânda - Carol 67 SI - 4-1505 - Placaje și furnire
Tancoff Sava - Carol 67 - 4-0934 - Seminţerie
Golna Lache - Carol 69 - 4-9179 - Magazin bomboane
Str. Franceză nr.73, 77, 79 - în 1938
Mandel Leon - Carol 73 - SI 3-6064 - Dentist
Panaitescu M - Carol 77 - 5-2986 - Magazin cereale
Doctor Interne Klein Marcel - Carol 77 - 4-8810 - Diabet, ficat, reumatism, guta
Hagivasiliu P Stratis - Carol 79 - SI 3-840 7 - Măsline, depozit
Str. Franceză nr.95 - în 1938
Dimitriu - Carol 62 - 4-6390 - Manufactură
163. - Piața Anton
164. - Biserica Sfântul Anton 2013
165. - Piața Anton în 2012 by AndreiB - flickr
166. - Piața Anton 2012 by Le Clerk - skyscrapercity.com
167. - Piața Anton
168. - Strada Șepcari în 2003
169. - Strada Șepcari 2009 by Nedelcu Marian - orasul.ro - andy, Patiserie
170. - Piața Anton 2003 by razvan stancu - flickr
171. - Piața Anton în 2006 by il.ana - flickr
172. - Piața Anton în 2005 by ditav_v
173. - Piața Anton
174. - Piața Anton
Imagini vechi Piața Anton - Piața de Flori
175. - Piața Anton 1855 - Angerer
176. - Piața Sf. Anton 1867 - C.P. de Szathmari
177. - Piața Sf. Anton
178. - Piața Anton - 1902
179. - Piața Anton
180. - Piața Anton 1902
181. - Piața Anton 1912 via wikipedia.com
Reclama Pânzărie, 'Lengerie, Mătăsuri, Catifele', Postavuri,
La regele Carol I, Ioan C. Pascu & Adamovici
182. - Piața Anton 1918
183. - Piața Anton - Produselor lucrate.. - orbilor Regina Maria, Magasin General, panzarie, lingerie, mătăsărie, lenajuri, postavuri, mercerie, incaltaminte, La Globul Rosu, Sifoane, Broderii, Palarii, Căciuli, Cismarie, La doi .., Calea Moșilor 8
184. - Piața Anton
185. - Piața Anton 1918 - La Globul Rosu - MCMIV
186. - Piața Anton
187. - Piața Anton
188. - Piața Anton
189. - Piața Anton 1900 - intersecție Calea Moșilor cu strada Carol (Franceză )
190. - La globul rosu, La stupul de albine, Coloniale, bumbăcărie, Niculae Savulescu
191. - La stupul de albine, Niculae Savulescu - via History Business
192. - Piața de flori (Anton) anii '20 via art-historia.blogspot.ro
193. - Piața Anton ?
194. - Piața Anton - Loteria de stat, Gheorghe Stanoiu, Anton Alambrozi, Frizeria,
Marele magazin La vulturul Strada Șepcari 24
195. - Piața Anton
196. - Piața florilor
197. - Str. Franceza ?
Reclama Pânzărie, La vulturul de mare cu pestele in ghiare - Theodor Atanasiu & Co. S.A.R.
198. - Cafe Ideal - Carol 37
199. - Cafea Elita - 1930 Carol nr. 55
Lista completă o găsiți pe tib/centrul-vechi-din-bucuresti.html
via: silviacolfescu.blogspot.ro, facebook.com/Reclame-vechi-romanesti-1860-1990, a-craciunescu.blogspot.ro, basilica.ro, wikipedia.org/Biserica_Curtea_Veche, bucurestiulintrozi.ro, humanitas.ro, zf.ro, basilica.ro, museum.ici.ro,delcampe.net