Se afișează postările cu eticheta Hotel Regina (Maria). Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Hotel Regina (Maria). Afișați toate postările

28 august 2012

Dambovita Unirii

via delcampe.net

Fotografia este realizată de pe podul de peste Dâmbovița în apropierea Hanului lui Manuc cuprinzând Strada Halelor și Splaiul Independentei. 
În partea dreaptă se afla Hala Unirii și Hotel Europa Royale iar în depărtare se găsește Hanul Verde respectiv Hotel Regina Maria.
Hotelul Europa Royale a fost construit în sec. XIX și renovat de lituanienii de la Europa Group Investment (EGI), care l-au transformat în hotel de patru stele cu aproape 90 de camere.
Hanul Verde a fost construit în 1798 de Constantin Hangerli, domnitor fanariot al Ţării Românești între 1797 - 1799, cam în aceeaşi perioadă cu Hanul Roşu de alături. În vederea lărgirii Căii Rahovei şi a podului aferent, Hanul Verde a fost demolat însă lucrările s-au oprit aşa că fundaţiile Hanului Verde au fost îngropate, iar Hanul Roşu a fost salvat.
Hanul Verde era cunoscut în interbelic drept "imobilul Dattelkremer" după numele lui Marco Dattelkremer care nu numai că era proprietarul fostului han, dar, încă din anii '20 a avut acolo un cunoscut magazin de mobilă care a continuat să funcţioneze în blocul construit pe locul hanului. Și astăzi poate fi zărit acest magazin însă și-a pierdut din farmecul de altă dată. Blocul construit pe locul hanului este unul de raport, adică ridicat în scopul speculei imobiliare.
În Hanul Verde a avut atelierul Carol Popp de Szathmari (1812-1887), primul fotograf de artă şi documentarist din Regatul Românesc, unul dintre primii zece fotografi din Europa. A realizat primul reportaj fotografic de război din lume în timpul Războiului Crimeii (1853-1856), fiind recunoscut ca primul foto-jurnalist. Szathmari aprofundează arta fotografiei şi devine ulterior pictor şi fotograf de curte pentru Alexandru Ioan Cuza şi pentru Carol I.
În 2011, în urma lucrărilor pentru pavarea străzii Șelari, s-au redescoperit ruinele Hanului Verde.
Lângă Hanul Verde, cu faţade pe strada Șelari şi Splaiul Independenţei, se ridică clădirea fostului Hotel Regina (Maria), construită la începutul sec. XX, care a devenit prin anii '50 cămin studenţesc al "Facultăţii de Petrol şi Gaze" şi apoi iarăşi hotel, sub numele de Rahova apoi Central ca mai târziu să intre în posesia Ministerului de Interne.
O alta poza mai veche cu Hala Unirii in 1910 pe turistinbucurestiro si pe bucurestiivechisinoi.ro.
E interesant de observat o perspectivă a acestei străzi utilizând google maps.

Dacă doriți sa aflați mai multe despre Centrul Vechi vă recomand aplicația Android București Centrul Vechi.

via bucurestiulintrozi.rorezistenta.netro.wikipedia.orgart-historia.blogspot.robucurestiivechisinoi.ro.