11 martie 2014

Strada Franceza - Centrul Vechi - Bucuresti

Strada Franceză porneşte din zona Piața Unirii şi se termină la intersecţia cu strada Calea Victoriei (fostă podul Mogoşoaiei). Prima secţiune, cea de la Curtea Veche, este amintită în anul 1649 sub numele de "Uliţa Curţii", apoi "Podul cel Mare din Curtea Veche" (1763), "Podul Curtea Veche" (1804) şi "Uliţa Curţii Vechi" (1854). Cea de-a doua secţiune, care se desfăş62oară între Calea Victoriei şi strada Smârdan, a purtat şi ea numeroase denumiri: "Uliţa cea Domnească" în 1690, "Uliţa Işlicarilor şi Boiangiilor" la 1804, nume dat după meşterii şi negustorii de vopseluri şi işlice.
În sec. XVIII, sub domnia lui Constantin Brâncoveanu, strada se prelungeşte cu fragmentul dintre str. Nicolae Tonitza şi Calea Victoriei (zona cu Muzeul de Istorie) şi asta pentru că voievodul îşi clădise pe locul Bălăcenilor un mare han. Strada care venea dinspre Poarta de Sus a Curţii Domneşti devine astfel "Podul de la casa Domniţei Văcărescu la Curtea Veche". 
Strada Franceză a fost printre primele străzi pavate din Bucureşti chiar înaintea bulevardului Elisabeta.
Când pe această uliţă şi-a stabilit reşedinţa consulul Franţei la Bucureşti, tinerimea bucureşteană progresistă a cerut numaidecât schimbarea numelui străzii în "Uliţa Franţuzească".

1. - Hartă Google Maps

După 1867, când se uniseră deja cele două secţiuni, este redenumită Carol, după numele suveranului Carol I, păstrându-l până după abolirea monarhiei, la data de 30 decembrie 1947. În 1949, ca o supremă batjocură, se dă străzii ce amintea de primul rege al românilor un nume care evoca distrugerea monarhiei: 30 decembrie.
Imediat după 1989, în graba de a şterge urmele dictaturii comuniste, străzii i s-a atribuit numele politicianului Iuliu Maniu (1873-1953), prim-ministru al României, președinte al Partidului Naţional-Ţărănesc, deţinut politic după 1947 care a decedat în închisoarea politică de la Sighet.

În 2007, socotindu-se probabil că acest personaj istoric merită un bulevard, i s-a redat străzii numele istoric de Franceză, pe care îl poartă şi astăzi.
De numele acestei străzi se leagă unul dintre cele mai tragice evenimente ce au afectat capitala: marele incendiu pornit, după cum spune maiorul Dimitrie Papazoglu: "în ziua Sfintei Învieri, anul 1847, la 12 ore, în miezul zilei". Peste 2000 de clădiri, mai bine de o treime din oraş, a căzut pradă flăcărilor pornite din casele stolnicesei (soţia dregătorului domnesc) Drugănescu, aflate chiar lângă biserica Sf. Dimitrie. Focul îl iscase fiul stolnicesei care, tot Papazoglu ne povesteşte: "luând un pistol plin, al tatălui său, a mers în şopron, unde se ţinea trăsura, ca să nu-i vază nimenea isprava, şi a descărcat pistolul în tavanul şopronului. Podul, fiind din paie, a luat foc îndată şopronul şi grajdul". via silviacolfescu.blogspot.ro

Harta Strada Franceză în anul 1984:

2. - Str. Franceză intre Calea Victoriei și Smârdan (Calea Rahovei) 
- anul 1984 via urban-plan.ro

3. - Str. Franceză intre Smârdan (Calea Rahovei) și Piața Anton - anul 1984 via urban-plan.ro


Dinspre Calea Victoriei, pe dreapta sunt imobilele str. Franceză cu nr. 2, 4 .. 68

Str. Franceză nr. 2-4 - în 1938:
  Hotel Luvru - str. Carol (Franceza) nr. 4 - 3-0792
Azi D'eight Pub  fost Fraiche, Cafe Picasso

4. - Strada Franceză înspre Calea Victoriei

4. - Strada Franceză în 1981 de Andrei Birsan
Reclama Luxus, Gostat, Mercerie, Parfumerie 

5. - Strada Franceză

6. - Strada Franceză 2010 by yony_ro - flickr

7. - Calea Victoriei intersecție cu str. Franceza via agerpress.ro

8. - Calea Victoriei intersecție cu str. Franceza 2012 via google maps

9. - Ioan Draghiceanu - Blănuri și Confecții de lux 
- intrare prin str. Carol I (azi Franceza) nr 4 - via History Business

Str. Franceză nr. 6
Azi Le Drakkar

10. - Str. Franceză 2011 - by calator via wikimapia.org

11. -  Str. Franceză 2010 by yony_ro - flickr

12. - Str. Franceză 2009 by Chiriloi Alina  - orasul.ro - Bistro, Luxus


13. - Aparate foto Simon Rosen - Carol nr. 9 - anul 1906

Str. Franceză nr. 8 - Lista abonați telefon din 1938:
 Einhorn Henrich - Carol 8 - SI 3-6197 - Ceasornice
 Stampila Becke - Carol 8 - SI 4-7063
Azi Cofetăria Christine fost Bar La Mitocanu'

14. - Str. Franceză în 2013

15. -  Str. Franceză 2011 - by calator via wikimapia.org

16. - Reclama din 1938 - Bijuterii, ceasornice, optica Zeiss Busch

Str. Franceză nr. 10 - în 1938:
  Wess Heinrich - Carol 10 SI - 4-2690 - Ceasornice
  Revista Vremea - Carol 10 SI - 3-6998
Azi Societatea Comerciala Studioul Cinematografic S.C. AnimaFilm S.A. și Arexim Centru de copiere nr. 10-12

17. - Str. Franceză 2011 - by calator via wikimapia.org

18. - Ceasornice Weiss Heinrich - Carol 10 - 1938

19. - Ceasornice Junghans Heinrich Weiss - Carol 10 - 1938

Str. Franceză nr. 12 - în 1938:
 Constantinescu Gh. Fii - Carol 12 SI - 3-7357  - Obiecte bisericești
 Cohn Izu - Carol 12 SI 4-9646 - Ştampile
 Arexim Centru de copiere 10-12

20. - Str. Franceză 2013

21. - Str. Franceză 2011 - by calator  via wikimapia.org

Str. Franceză nr. 14 - în 1938:
 Leibovici Jacques - Carol 14 - 5-4570 - Argintărie
 Carniol gravor decorații - Carol 14 -  4-9937 - Gravor
 Vieneza - Carol 14 SI -  4-8478 - Argintărie
 Soc. Comerciala - Carol 14 -  SI 4-0995
 Transilvania - Carol 14 S -  Manufactura
 Cronometrul - Carol 4 -  5-1403 - Ceasornice
Azi The Twins Pub - Monument istoric: Casa unde s-a născut Iulia Hasdeu

Gravor Carniol - Pe ebay se găsesc multe medalii, monede cu inscripția Carniol sau Carniol Fiul. Cele editate pe la 1900 apar cu gravura M. Carniol Fiul iar din 1930 cu numele Carniol.   M-ul din numele M. Carniol Fiul ar veni de la Moise Carniol stabilit la Bucureşti în 1854 - pe focsani.ro am găsit o descriere: Aron Goldring a avut şi o fiică, Mirca Goldring (născută în 1856) care care s–a căsătorit în august 1873, la vârsta de 17 ani, cu Marcus Carniol din Bucureşti (născut la 1852), de profesie zaraf, în vârstă de 21 de ani. Acesta era fiul comercianţilor Moise Carniol şi Ţipe Carniol din Bucureşti.  via focsani.ro, cimec.rotransylvanian-numismatics.com

22. - Str. Franceză 2013 - 

23. -  Str. Franceză 2013 - 

24. - Reclama Gravor Carniol - Carol nr. 14 by FC

25. - Reclama Carniol - Insigne - 1938

26. - M. Carniol Fiul - Medalie din 1906 by Numis_Profi via okazii.ro

27. - Reclama Standard - aparate de stins incendiul - 1938

28. - E. I. Ressel - Automobile - str. Carol nr. 14 - by FC

29. - E. I. Ressel - Automobile - str. Carol nr. 14 - by FC

30. - E. I. Ressel - Automobile - str. Carol nr. 14 - by FC

31. - E. I. Ressel - Mașini de cusut și velocipede

 
31b. - 1896 - Humber & Co. Ltd. Beston Volverhampton Coventry
E.I. Ressel - Velocipede by FC

Str. Franceză nr. 16 - în 1938:
 Novo Carol 16 - SI 4-6892 - Bijuterii, ceasornicarii
 Roemer Otto - Carol 16 SI - 4-8769 - Rame

32. -  Str. Franceză 2011 - by calator via wikimapia.org

33. - Str. Franceză  2013

Str. Franceză nr. 18 - monument istoric Casa M. Russu - 1892
în 1938:
 Pollak J - Carol 18 - 4-7371 - Ştampile

34. - Str. Franceză 2013 -

35. -  Str. Franceză 2013 -
Str. Franceză nr. 20 - în 1938:
 Schwartz Mauriciu - 3-4734 - Firme, reclame

36. -  Str. Franceză 2011 -by calator via wikimapia.org
Str. Franceză nr. 22 -
Azi Universitatea Ecologică

37. - Str. Franceză 2013 - by ionut batrinache - flickr

Str. Franceză nr. 24 - intersecție cu Strada Nicolae Tonitza
în 1938:
 Carniol M Fiul - Carol 24 SI - 3-2348 - Aparate de stins incendii
Azi Ristretto fost Haru - Sushi & Noodles

38. -  Str. Franceză 2013 -

39. -  Str. Franceză 2011 - by calator via wikimapia.org

40. - Anul 1934 - Pompier - Str. Carol I nr. 24


Str. Franceză nr. 26, 28 - imobile demolate
în 1938
 Oficiul de Librărie - Carol 26 - SI 3-5375

41. -  Str. Franceză intersecție cu Str. Tonitza 
- în 1930 via bucurestiivechi.ro

 41b. - Intersectie cu Str. Tonitza  1990 by 1990 by Norihiro Haruta

Str. Franceză nr. 30 - intersecție cu Strada Nicolae Tonitza
în 1938:
  Papadiamandi Constantin - Carol 30 SI 5-1983 - Blănării, magazin, atelier
  Clouard - 3-3492 - Seminţerie
  Chinese Giovanni - Carol 30 SI 3-077 5 - Cuțitărie
  Narcisse - Carol 30 SI - 3-3465 - Farmacie
Azi Il Peccato și La Bonne Bouche, Trattoria Sicilia, Queen & Clown ?

42. -  Str. Franceză - via wikimapia.org by andreidan

43. -  Str. Franceză intersecție cu Strada Nicolae Tonitza via ilpecato.ro

44. -  Str. Franceză via ilpecato.ro

45. - via andreibartesch.com

46. - Str. Franceză via culinariard.ro

47. -  Str. Franceză 2013 - ionut batrinache 

48. - Str. Franceză (Carol) - via ?
Reclama Pălăria Modernă - Bucuresti  ..INSBERG

49. - Posibil Str. Franceză (Carol) - Cafenea La Mos Craciun, Iancu ..Palaria Rosie -  12

50. - Str. Franceză 2009 - by jorge-11 via flickr.com

50b. - Arhiepiscopia Bucureștilor - Magazin cu obiecte si carti Bisericesti
1990 by Norihiro Haruta

 50c. - Str. Franceza 1990 by Norihiro Haruta
Geamuri Oblinzi Rame - Str. 30 Decembrie

51. - Str. Franceză 2009 by Cretu Diana  - orasul.ro

52. -  Str. Franceză 2010

Str. Franceză nr. 32 - în 1938:
 Acctilox - Carol 32 3-4788 - Aparate de sudura autogena
 Viking - Carol 32 SI - Magazin încălțăminte
Azi Nobile Furs Eleni

53. -  Str. Franceză 2013 - by ionut batrinache - flickr
Reclama Geamuri, Oglinzi șlefuite, rame pentru tablouri, Blănărie, Nobile Furs Eleni

54. - Str. Franceză by multe culori - flickr 

55. - Str. Franceză 

Str. Franceză nr. 34
-
56. - Str. Franceză 2011 by nicubunuphotos - flickr
- imobile Str. Franceza nr. 38, 36, 34, 32 - Reclamă Geamuri, Oglinzi Șlefuite

57. - Str. Franceză in 2008 by jerzy kociatkiewicz

58. -  Str. Franceză nr 36, 34 - anul 2007 - by yony_ro - flickr

Str. Franceză nr. 36 - în 1938:
 Schapira E. - Carol 36 SI 4-3621 - Ceasornice

59. -  Str. Franceză nr. 36 - anul 2011 via metropotam.ro

Str. Franceză nr. 38
-

60. - Imobile Str. Franceză nr. 38, 36, 34, 32 -  in 2006 by florentinap - flickr

61. - Imobile Str. Franceză anul 2011

62. - Automobile Sperber - str. Carol 38 by FC

63. - Ceasornicaria si Bijuteria Singer - str. Carol 38

63b. - Galosi si Sosoni Trapez Russo Suedezi RGA 1906 - Arnold Popper & Nicol Einhorn


Str. Franceză nr. 40 - în 1938
 Harnic H. - Carol 40 -  3-3746 - Mobila

64. - Str. Franceză nr. 42, 40 - în 2008 by maria - flickr

65. - Str. Franceză nr. 42, 40, 38, 36

66. - Str. Franceză nr 40, 38, 36, 34, 32, 30

67. - Str. Franceză nr 40 - Lemne foc - str. carol 40

Str. Franceză nr. 42 - în 1938:
 Boiadjieff N. Ștefan - Carol 42 SI - 3-6365 - Seminţerie
fost Semințerie - mai multe pe locuriuitate.com reptilianul.blogspot.ro

68. - Reclamă - Semințe - Vasarolunk - Eladunk Cserelunk - Fonograf Kereskedes 
(din maghiara - Cumpăram, vindem, schimbam - Tranzacții fonograf)

69. - Interior imobil via reptilianul.blogspot.ro

Str. Franceză nr. 44 - în 1938
 Margulius Mauriciu - SI 3-7681 - Agentura si comision
Azi Restaurant unguresc St. George, fost General Prod SRL, Agenție de turism ait

70. - Str. Franceză 2012 by octav bebe
Arrow international, Sharp, General Prod SRL

 71. - Str. Franceză  via urbo.ro

72. - Str. Franceză in 2007 by tudor laver - flickr

Str. Franceză nr. 46-48 în 1938:
 Scherer F. - Carol 46 4-8422 - Ceasornice
 Vasilescu Vasile - Carol 46 5-420 3 - Magazin încălțăminte
 Bombonăria Palatului - Carol 48 - 5-0321
Azi Divan fost Caffe Gelato

73. - Str. Franceză dinspre Șelari în 2010 - diaco vic

74. - Str. Franceză 2007 by gilian gagie - flickr

75. - Str. Franceză în 2006 by zeeny79 - flickr - via metropotam.ro

75b. -  Mobilarom, Shop, Agentia ..

Str. Franceză nr. 50 -
La intersecția Str. Franceză cu Șelari este fostul Hotel Regina

76. - Str. Franceză (Carol) în 1910
Hotel Regina - Cavalerul Elegant

77. - Str. Franceză în 2013

Str. Franceză nr. 52 - Strada Șelari înspre Splaiul Independentei
în 1938
 Dattelkremer M. sccs. W. Vogel - Carol 52 SI - 3-0990
 Terestra Maritima  - Carol 52 - 3-0996
 Andonian Horen  - Carol 52 5-3580 - Cafenea
 Medic Copelman S Louis  - Carol 52 - SI 4-5397
 Bar Potcoava de Aur  - Carol 52 SI 3-0170
Azi Buongiorno Centrul Istoric, fost Cantina Sport Bar

78. - Șelari în 2010, ruinele Hanului Verde - by marian curelaru - flickr

79. - Berăria Potcoava de Aur 1956 via deutschefotothek.de, simplybucharest.ro

80. - Intersecție str. Franceză cu Șelari 

Str. Franceză nr. 54 - în 1938:
 Zaigher Mayer - Carol 54 5-4592 - Confecții cămăși
Azi Anticariat Curtea Veche ?

81. - Str. Franceză în 2011
Str. Franceză nr. 56 - în 1938
 Dermata - 3-7101 - Magazin încălțăminte
Azi Red Angus Steakhouse fost L'Harmattan

82. - Str. Franceză via restograf.ro

83. - Str. Franceză via gandul.info

 83b. - Str. Franceza 1990 by Norihiro Haruta

83b. - La Sache Str. Carol 56 - Sosoni de dama cu patent Macintosh via Caleidoscop

Str. Franceză nr. 58 - în 1938:
 Schrems -  5-2911 - Broderie, țesătorie
 Karmann I - Carol 58 SI - 4-689 - Dentist
Azi Fashion District

84. - Str. Franceză - via orasulvechi.ro

85. - Sosoni Macintosch - La Sache 
anii '20 via fb.com/Caleidoscop


Str. Franceză nr. 60 - intersecție cu strada Căldărari
în 1938:
 Donnenfeld Peppy - Carol 60 SI - 3-5413 - Croitorie dame
 Duployen - Carol 60 -  4-8907 - Școli de limbi moderne
 Carpați - Carol 60 -  SI 5-3256 - Farmacie
 Patac L. - 3-6182 - Fabrica Mezeluri
Azi Mica Elveție
86. - Str. Franceză 

87. - Str. Franceza in 1973 via ebay.com

88. - "Vapsea cu lacu" - str. Carol (Franceză ) nr. 60 - by FC

89. - L. Paţac - Furnizorul Curții Regale - 1938

90. - Gustav Rietz - Str. Carol nr. 60

Str. Franceză nr. 62-64 - în 1938
  Mineralia - Carol 62 - 3-1928 - Talc
  Creditex - 5-2267 - Agentura si comision
  Popa Petre - Carol 64 - Halate, fabrici
Azi Hanul Lui Manuc

91. - Str. Franceză - Piața Sf. Anton

92. - Str. Franceză - Hanul lui Manuc în 1986

93. - Hanul lui Manuc anii '70

94. - Str. Franceză - Hanul lui Manuc
Reclama Pălării

95. - Hanul lui Manuc 1985

96. - Interior Hanul lui Manuc

97. - Interior Hanul lui Manuc
1860 - C. P. de Szatmary

98. - Interior Hanul lui Manuc

98b. -  Hanul Manuc anii '70 - foto Gheorghe Dumitru - via Bucurestiul in imagini

99. - Hotel Dacia (Manuc) via historia.ro

Str. Franceză nr. 66-68
 Fundanescu D. Gh. - Carol 66 -  3-0529 - Manufactura
 Juster Norbert - SI 3-4424 - Agentura și comision
 Norico - Carol 68 SI -3-9747 - Agentura si comision
Azi Institutul Irecson - pe harta din 1984 aici figurează o Scoală

100. - Str. Franceză - Piața Sf. Anton

101. - Str. Franceză - Piața Sf. Anton

102. Demolari Piata Sf. Anton

Str. Franceză nr. 70- 118  - în anul 1938:
 Bun Fix - Carol 70 - 4-0231 - Postăvărie
 La Furnica - Carol 72  - SI 3-5791 - Magazin
 Theodor Atanasiu & Co - Carol 76 - SI 3-5488 - Manufactură
 Carnaru I. Gh. - Carol. 88 - SI 3-4122 - Ferărie
 Adania D. - Carol 92 - 3-3087 - Agenție publicitate
 Sehweitzer David - Carol 94 - SI 3-789 - Magazin, galanterie
 Teodorescu Jean - Carol 94 - 5-2702 Magazin
 Cronimpex - Carol 102 - 5-4294 - Ceasornice
 Petrescu Theodor - Carol 102 S - Import-export
 Storfer Baruch losif - Carol 108 - 5-4032  - Agentura și comision
 Weintraub Solomon - Carol 116 - 5-4492  - Agentura și comision
 Carol - Carol 118 - 5-0507 - Ferărie

102b. - Anul 1924 - Pica - Manufacture
Rue Carol 70 - Entree par Rue Căldărari - Confiseria Cretzulesco

103. - Theodor Atanasiu - str. Carol 76-78-80-82

104. - Theodor Atanasiu - str. Carol 76-78-80-82

105. - Silvia Film - str. Carol 88

106. - Aparate - Gh. Carnaru - Sylvia Film - Carol 88

107. - D. Adania - Str. Carol 104

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Dinspre Calea Victoriei, pe stânga, sunt imobilele str. Franceză cu nr. 3, 5 .. 33.

La intersecția Str. Franceză - Calea Victoriei este Muzeul National de Istorie.

108. -  Palatul Poştei (Muzeul Naţional de Istorie) în 1910

109. - Str. Franceză în 2008 by abredross - flickr

Pe stânga este intersecția cu Strada Poştei și Biserica Sf. Dumitru - tur virtual biserica.

110. - Str. Poştei 2013 by stefanjurca - flickr

111. - Biserica Sf. Dumitru

112. - 1856 - Biserica Sf. Dumitru - Ludwig Angerer 

Str. Franceză nr. 3 - intersecție cu Strada Nicolae Tonitza
în 1938:
 Balan Ion - Carol 3 SI - Bar
 Duisberg C. - Carol 3 SI 3-7040 - Cuțitărie
Azi Dirty Harry's Irish Pub fost Old City Franceza, Oktoberfest Pub 

113. - Str. Franceză în 2010 - diaco vic - flickr

114. - Str. Franceză via orasulvechi.ro

 114b - Bucuresti in 1990 via Norihiro Haruta

115. - Str. Franceza 2002 by michaelarrington

Str. Franceză nr. 5 - în 1938
 Leguma - 4-2666 Seminţerie

Str. Franceză nr. 7 - în 1938
 Levinson I. - Carol 7 SI - 4-1139 - Ştampile, cărți
Azi Ganesh Restaurant, Cafe Des Beaux Arts fost Otro Clandestin

116. - Str. Franceză via bucurestishoppingnews.ro

Str. Franceză nr. 9 - în 1938
 Banca Credit Agricol - Carol 9 SI - 4-325 7
 Arabiu S - Carol 9 SI 3-7409 magazin electrice, sanitare
 Frații Segal - Carol 9 SI 4-5142 - Bijuterii, ceasornicarii
 Technica moderna - Carol 9 - 3-5781 - Inst, electrice și sanitare
 Bourne & Co - 3-5182 - Mașini de cusut
 Mobila Rosenthal Iancu - Carol 9 S
 Flora - 3-5052 - Seminţerie
Azi Explorer's irish pub fost Studioul de Teatru Casandra (fost Institut I. L. Caragiale - 1980), 55 Jazz

117. - Studioul de Teatru Casandra în 2013 by ionut batrinache - flickr

118. - Studioul de Teatru Casandra

119. - Str. Franceză 2003 via orasul.ro

120. - Str. Franceză în 2010 by diaco vic

Str. Franceză nr. 11 - în 1938:
 Krasnoselsky M. -  Carol 11 SI 3-046 1  - Blănarii, magazin, atelier
 Pildner - 3-5089 - Seminţerie
 Hayeck A - Carol 11 SI - 5-004 - Tutun
 Gromen & Herbert - Carol 11 SI - 3-7124 - Postăvării

121. - Str. Franceză via wikipedia

122. - Str. Franceză 2008 via metropotam.ro by Cristina

Str. Franceză nr. 13 - în 1938
 Wormser D. S-sor Weill - Carol 13 - SI 3-3953 Magazin
 Weinberg Max - Carol 13 - 4.4341 - Stampile
 Focht Francisc - Carol 13 - 9332 - Pălării
 Iacobson I Isac - Carol 13 SI 3-2577 - Blănării, magazin, atelier
Azi O'Hara Irish Pub, Bistro Unique, Ruefa Escape Travel

123. - Str. Franceză via urbo.ro

124. - Str. Franceză 2010 diaco vic

125. - Str. Franceză în 1966 - Cooperativa de arta si precizie

Str. Franceză nr. 15
Azi Maccheroni
126. - Str. Franceză în 2013 by hotnews.ro

Str. Franceză nr. 17 - intersecție cu Strada Șelari
în 1938
 Cionga D. Traian - Carol 17 - SI 3-6486 - Farmacie
Azi Dristor Kebab fost Jaya Maison, Buddha Chinese Restaurant, Ceaunul Crăpat

127. - Str. Franceză via jurnalul.ro

128. - Str. Franceză în 2006 by gorgeoux -  flickr

129. - Str. Franceză intersecție cu Șelari înspre Splai - by stefanjurca - flickr

Str. Franceză nr. 19 - intersecție cu Strada Șelari  - fost Hanul Rosu
în 1938
 Bar Petrescu Stelian - 4-7139
 Industria de Mobile Tg Mureș - Carol 19

130. - Str. Franceză 2010 by brandbucuresti

131. - Hanul Rosu via teenpress.ro

132. - Str. Franceză 2012 - by marco di leo

133. - Consumul Stelian Petrescu - 1938

Str. Franceză nr. 21, 23, 25 - în 1938:
 Rissdorfer - Carol 21 SI - 4-1792 - Farmacie
 Appel Franz Emil - Carol 23 - 3-4071 - Arhitect
 Consumul Stelian Petrescu - Carol 23
 Stefanescu Nae - Carol 23 - 4-0673 - Import - export
 Leichner Iosef - Carol 25 - SI 3-7164 - Blănarii, magazin, atelier
 Berărie Argesiu Alex - Carol 25 - SI 4-0143


Str. Franceză nr. 27-31
Azi Muzeul Palatul Voievodal Curtea Veche
Aici la sf. sec. al XIV-lea şi  începutul sec. al XV-lea, în timpul lui Mircea cel Bătrân, s-a construit o cetăţuie cu rol de apărare împotriva turcilor, construcţie care avea fundaţii și ziduri din cărămidă înconjurate de şanţuri de apărare și o suprafaţă de cca. 160 mp.

Am găsit o gravură cu descrierea: "prinderea domnitorului fanariot Nicolae Mavrocordat la Curtea Veche din București de către armata austriaca a generalului Stainville la 14/15 noiembrie 1716".

134. -  Curtea Veche în 1716

135. - Plan Curtea Veche via orasul.ro by Gabriel Constantin

În timpul lui Vlad Ţepeş , pe locul vechii cetăţi a fost construită între anii 1458-1459, pe o suprafaţă de vreo 700 mp, o nouă cetate cu ajutorul meşterilor braşoveni.  
Curtea Veche avea atunci formă dreptunghiulară (30, 45m lungime şi 22m lăţime), înălţată din bolovani de râu şi mortar, subsoluri înalte, un parter şi ziduri ce închideau o curte interioară.
Tot Vlad Ţepeş este cel care o ridică la rang de reşedinţă domnească, alternativa celei de la Târgovişte. Nici acesta din urmă nu a rezistat prea multă vreme, cel care l-a succedat fiind Basarab cel Tânăr, poreclit Ţepeluş care în toţi cei 5 ani de domnie, la fel ca Vlad Ţepeş, apelează la meşterii braşoveni şi reconstruieşte cetatea Bucureştilor. Conform documentelor în această perioadă cetatea suferă refaceri ample, astfel că în unele surse este chiar numită Noua Cetate.
În această perioadă, cetatea era cunoscută sub diferite nume: Castrum Bokoryscha, Bocerestya, Bocoresth.

136. - Str. Franceză 2012 by theplanet - via wikimapia.org

137. - Curtea Veche

Primele date certe despre Curtea Veche le avem din documentele de pe vremea lui Radu al III-lea cel Frumos - frate vitreg cu Vlad Ţepeş care a mutat scaunul domnesc la Bucureşti numind-o "Cetatea de scaun Dâmboviţa". 
La mijlocul sec. al XVI-lea, Mircea Ciobanul angajează meşteri pentru refacerea curţii domneşti pe vechile temelii, transformând astfel vechea construcţie într-un palat cu puternice ziduri de bolovani şi piatră, vaste pivniţe, ctitorind, pentru nevoile curţii, Biserica Buna Vestire (Biserica Domnească) de vizavi, care a servit timp de două secole drept loc de încoronare a domnitorilor Ţării Româneşti. 
Reşedinţa domnească a fost arsă de turci în cursul luptelor din 1595 și va fi complet rezidită de Matei Basarab (1632 - 1654), când domnul mută reşedinţa la Târgovişte, de unde ea va reveni în mod definitiv în 1659.
Venit la scaunul Ţării Româneşti, Constantin Brâncoveanu construieşte Casa Domnească, numită "Cea mare", a înfrumuseţat palatul cu scări de marmură, cu un balcon numit "bella loggia" ce era susţinut de coloane din piatră dăltuite de meşteri pricepuţi, cu foişoare pentru ceasurile de odihnă, refăcând de asemenea clopotniţa, adăugând odăi, poarta principală de intrare fiind prevăzută cu turn de pază. 
Ştefan Cantacuzino, care i-a urmat lui Brâncoveanu, a ridicat la rândul său Palatul Doamnei Păuna şi al Coconilor care cuprindea opt odăi şi un colţ de grădină, în zona din spatele Curţii Sticlarilor.
Curtea a devenit nefuncţională după incendiul din 1718, care a distrus o mare parte din Bucureşti dar şi după cutremurul din 1738.

138. - Muzeul Palatul Voievodal Curtea Veche

Alexandru Vodă Ipsilanti a construit între 1775-1776 o curte domnească (Curtea Nouă) la marginea oraşului, în Dealul Spirii (Arsenalului), nu departe de mănăstirea Mihai Vodă, care a devenit reşedinţa domnitorilor din Ţara Românească în perioada 1776 - 1812. 
Clădirea a ars în anul 1812, iar de atunci i s-a spus "Curtea Arsă". Ruinele pot fi văzute pe strada Sapienţei, lângă Biserica Mihai Vodă în colţul dinspre sud-est al Parcului Izvor de lângă Casa Poporului.
Terenul pe care se afla Curtea Veche a fost vândut în timpul domnitorului Constantin Hangerli, construindu-se aici case, prăvălii, hanuri şi alte acareturi.

În timpul domniei lui Alexandru Moruzzi (1793-1796), în încăperile Curţii Vechi funcţiona "departamentul criminalion" iar în pivniţă era închisoarea zapciilor (executorilor domneşti). Încercările acestuia de restaurare a unor clădiri şi de alungare "a tot felul de netrebnici" care se pripăşiseră acolo au dat greş. Complet ruinată, Curtea Veche rămâne în ultimii ani ai sec. al XVIII-lea refugiul "Crailor" şi haimanalelor oraşului.

139. - Muzeul Palatul Voievodal Curtea Veche în 2013

În vremurile bune, Curtea Domnească era formată din Palatul Voievodal, Biserica Curtea Veche (Biserica Domnească sau Buna Vestire) care este cea mai veche clădire a oraşului păstrată în formă ei iniţială, case cu saloane de recepţie, cancelarii domneşti, grajduri şi grădini. Curtea Domnească se întindea pe suprafaţa cuprinsă între străzile Halelor (fostă Carol), Şelari, Lipscani, Bărăţiei și Calea Moşilor.  
Accesul în curtea domnească era posibil prin două porţi opuse: prima poartă, amplasată la intersecţia străzilor Smârdan cu Halelor, a avut mai multe denumiri: Poarta de Sus, Turnul dinspre Nemţi, Clopotniţa Domnească, iar mult mai târziu după ce turnul de piatră s-a ruinat, Foişorul Roşu (probabil numele a fost luat de la culoarea în care a fost vopsit turnul), a doua poartă, Poarta de Jos, era situată în locul în care porneşte strada Moşilor.
In prezent, ruinele Palatului Voievodal au devenit sit arheologic protejat, fiind amenajat aici şi Muzeul Curtea Veche ce a fost deschis în 1972.

140. - Curtea Veche

141. - Curtea Veche- 1970

Locul unde era localizată cetatea lui Vlad Ţepeș a stârnit numeroase controverse pe parcursul istoriei acestea luând sfârșit în urma cercetărilor arheologice desfășurate între anii 1967-1973, care au scos la iveală Cetatea lui Vlad Ţepeș dar și construcţia anterioară.   
Cercetările au fost conduse de arh. Panait I. Panait, secondat de dr. Aristide Ştefănescu fiind una dintre cele mai ample investigaţii arheologice din Bucureşti, s-au decopertat străzi, s-au desfiinţat case, s-au efectuat numeroase săpături şi lucrări de consolidare, completare şi restaurare.

142. - via fototecaortodoxiei.ro

Un documentar despre Muzeul Curtea Veche in anul 1972 poate fi urmărit pe euscreen.eu.

143. - Muzeul Curtea Veche - 1972 via euscreen.eu si tvr.ro

In 2006 s-au realizat s-au efectuat cercetări arheologice preventive pentru întocmirea unui studiu necesar fundamentării intervențiilor de reabilitare a Pieței Sf. Anton și străzilor adiacente - mai multe pe cronica.cimec.ro

Se zvonește că între Hanul lui Manuc, Biserica Domnească şi Curtea Veche, pe o lungime de circa 300 de metri exista un tunel subteran folosit de domnitori în cazul invaziilor. 

144. - Muzeul Palatul Voievodal Curtea Veche 2011 via metropotam.ro

145. Zona Palatului Voievodat Curtea Veche în 1911 - via http://reptilianul.blogspot.ro

146. - Gustav Rietz - la Steagul Alb din casele dlui Mihail Kalifarov
 la Curtea Veche by FC

Str. Franceză (Carol) nr. 29 - în 1938
 Mociorniţa D. Carol 29 SI - 3-6511 - Magazin încălțăminte

147. - Încălțămintea Mociornița - Carol 29 - by FC

148. - Încălțămintea Mociornița - Carol 29 - by FC

Str. Franceză nr. 31 - în 1938
 Cretulescu T. D. Fii - Carol 31 SI  - 4-4397 - Distilerie

149. - La Înger - T. D. Cretulescu SRL  - str. Carol I nr. 47 

Str. Franceză nr. 33 - în 1938
 Stanoiu Gheorghe - 4-8344 - Colectura de stat
Azi Biserica Sfântul Anton  - Buna Vestire - Curtea Veche

Biserica Sfântul Anton mai este cunoscută ca şi Biserica Domnească Sfântul Anton sau Biserica Buna Vestire Curtea Veche.
Este ctitorie a domnitorului Mircea Ciobanul (1545- 1554) care între anii 1558- 1559 a refăcut Curtea Domnească unde şi-a stabilit reşedinţa. Fiii săi Pătraşcu Vodă, Radu şi Mihnea Turcitul au continuat lucrările de construcţie. 
Matei Basarab o reface după ce a fost incendiată şi jefuită în 1611 dar are aceeași soartă în timpul invaziei turco-tătară astfel că Biserica Sfântul Anton este reconstruită de domnitorii Grigore Ghica între 1660- 1664, Gheorghe Duca între 1673- 1678 şi de Constantin Brâncoveanu între 1688- 1714, perioadă în care s-a ridicat o nouă clopotniţă unde s-a instalat primul ceas public din Bucureşti.
Biserica Sf. Anton a fost grav afectată de cutremurele şi incendiile din prima jumătate a sec. XIX fiind reparată de arh. J. Schlatter care îi aduce numeroase modificări.
Forma originală şi-a recăpătat-o în urma restaurării din perioada 1928-1935 condusă de arh. Horia Teodoru care a restaurat Palatul Cotroceni, Biserica Colţea, Biserica Sf. Gheorghe și a condus lucrările la ridicarea Academiei Dalles.

150. - Biserica Sfântul Anton via Fototeca ortodoxiei

Catapeteasma Bisericii Sfântul Anton datează din 1852 fiind realizată cu influenţe post brâncoveneşti de sculptorul Babic, pictura în stil neoclasic datează din 1852 și le aparţine lui Constantin Luca şi Mişu Popp iar fresca turlei este creaţia pictorului I. Mihail (1935).
La intrarea în Biserică se găsește un frumos portal ce datează din timpul lui Ştefan Vodă Cantacuzino (1714 - 1716). Din vechea pictură (realizată la cerinţa fiilor lui Mircea Ciobanul şi mai târziu, a lui Şerban Cantacuzino) nu au mai rămas decât fragmente.
Biserica Curtea Veche a avut timp de 400 de ani hramul Buna Vestire, până în 1847 când i s-a adăugat hramul Sf. Anton după ce a ars bisericuţa Sf. Anton(ie) cel Mare. Aceasta mai era numită (în secolul XVI) şi Biserica Domniţelor, servind drept paraclis (capelă) Puşcăriei Domneşti.
Biserica Sf. Anton este considerată cea mai veche construcţie din Bucureşti, fiind locul unde erau încoronaţi și unși cu mir domnitorii Ţării Româneşti.

151. - Biserica Sfântul Anton 1980

Aici se află primul muzeu parohial din capitală, care adăposteşte obiecte de cult ce aparţin celor mai vechi Biserici din București. Dintre acestea unele datează de la sfârşitul sec. al XVII-lea, din timpul sfântului domnitor martir Constantin Brâncoveanu, iar altele au fost donate de domnitorul Nicolae Mavrocordat la jumătatea sec. al XVIII-lea la care se adaugă o icoană din vechea catapeteasmă de la 1715, o anaforniţa şi cărţi de cult vechi.

152. - Biserica Sf.Anton by bogdanescu 
- Reclama Cafea Amiral, Lumânări cu Ceara P. Bogdanescu, Încălțăminte

153. - Biserica Sf. Anton

153b. - Biserica Sf. Anton via fb.com/ImaginiBucuresti

154. - Piatra de mormânt la Muzeul Curtea Veche

155. - Muzeul Curtea Veche in 2005

Piaţa Sf. Anton - aici a funcţionat între 1842-1880 cea dintâi primărie a Bucureştiului, construită de arh. Xavier Villacrosse, cunoscut pentru planurile clădirilor: Palatul Ghica, Casa Golescu și Mănăstirea Radu Vodă. Clădirea Primăriei a fost demolată pentru sistematizarea cursului Dâmboviţei, instituţia mutându-se pe spaţiul unde este acum parcul din faţa TNB (Teatrul Naţional București "Ion Luca Caragiale") de la Universitate.
Numele Sf. Anton este preluat de la biserica zidită în 1735, pe locul numit Piaţa de Flori, de către Petre (fiul lui Enciu din Serbi), şi care servea drept paraclis (capelă) Puşcăriei Domneşti. Biserica şi puşcăria au fost distruse de incendiul din 23 martie 1847 iar pe locul unde a fost altarul a fost ridicată o cruce. În 2011, cu ocazia reabilitării Centrului Vechi, s-a amenajat aici un părculeţ împrejmuit cu un zid de cărămizi, ce amintește de forma bisericuţei Sf. Anton(ie).

156. Piata Sf. Anton

157. - Str. Franceză fosta Carol I - an 1900 - Americana Mobile, La curcubeu,
 Lengelberg, Cofetăria La Cretulescu, 

158. - Str. Franceză 

159. - Biserica Sfântul Anton 1900 via Fototeca ortodoxiei  

160. - Biserica Sfântul Anton 1856

161. - Piața Anton 2013 by Engine1 via wikimapia.org

162. - Dr. Adolfu Elias - Piata Sf. Anton nr. 5 - anul 1864 by FC

Str. Franceză nr. 35 - în 1938
 Valy Nicolas & Co - Carol 35 - 3-7890 - Agentura și comision 
 Cafea Mondial - Carol 35 - 3-2704 - Cafenea, magazin

Str. Franceză nr. 37- 39 - în 1938
 Ideal D. Danielian centrala - Carol 37 SI -3-5076 - Cafenea, magazin
 Opera Bd - Carol 39 - 4-9401 - Magazin încălțăminte

Str. Franceză nr. 41, 45, 47, 49 - în 1938
 Hovnavian Krikor - Carol 41 SI 3-617 - Cafenea, magazin
 Feldstein Simion - Carol 41 4-7720 - Porţelanuri
 Grama Gheorghe - Carol 45 5-030 - Tutun, debite
 Magazin Dumitrescu Militari Ioan - Carol 47 - SI 3-7576
 Camila - Carol 49 - SI 4-0962 - Manufactura

Str. Franceză nr. 53, 55, 57, 59 - în 1938
 Blechner Soly - Carol 53 -  4-7342 Librărie
 Magazin Toncescu Dumitru - Carol 55 SI 3-2578
 Bursa Untului, Carasso Lazar - Carol 55 SI 4-4696
 Spiegler Bernard - Carol 57 SI - 3 -4 106 - Ceasornice
 Alfa Bd - Carol 57 3-8901 - Farmacie
 Magazin Unirea - Carol 57 SI - 3-5147
 Consumul Popular - Carol 59 SI - 3-1764

Str. Franceză nr. 65, 67, 69 - în 1938
 Izbânda - Carol 67 SI - 4-1505 - Placaje și furnire
 Tancoff Sava - Carol 67 - 4-0934 - Seminţerie
 Golna Lache - Carol 69 - 4-9179 - Magazin bomboane

Str. Franceză nr.73, 77, 79 - în 1938
 Mandel Leon - Carol 73 - SI 3-6064 - Dentist
 Panaitescu M - Carol 77 - 5-2986 - Magazin cereale
 Doctor Interne Klein Marcel - Carol 77 - 4-8810 - Diabet, ficat, reumatism, guta
 Hagivasiliu P Stratis - Carol 79 - SI 3-840 7 - Măsline, depozit

Str. Franceză nr.95 - în 1938
 Dimitriu - Carol 62 - 4-6390 - Manufactură

163. - Piața Anton

164. - Biserica Sfântul Anton 2013

165. - Piața Anton în 2012 by AndreiB - flickr

166. - Piața Anton 2012 by Le Clerk - skyscrapercity.com

167. - Piața Anton

168. - Strada Șepcari în 2003

169. -  Strada Șepcari 2009 by Nedelcu Marian - orasul.ro - andy, Patiserie

170. - Piața Anton 2003 by razvan stancu - flickr

171. - Piața Anton în 2006 by il.ana - flickr

172. - Piața Anton în 2005 by ditav_v

173. - Piața Anton

174. - Piața Anton

Imagini vechi Piața Anton - Piața de Flori


175. - Piața Anton 1855 - Angerer

176. - Piața Sf. Anton 1867 - C.P. de Szathmari

177. - Piața Sf. Anton

178. - Piața Anton - 1902

179. - Piața Anton 

180. - Piața Anton 1902

181. - Piața Anton 1912 via wikipedia.com
Reclama Pânzărie, 'Lengerie, Mătăsuri, Catifele', Postavuri, 
La regele Carol I, Ioan C. Pascu & Adamovici

182. - Piața Anton 1918 

183. - Piața Anton - Produselor lucrate.. - orbilor Regina Maria, Magasin General, panzarie, lingerie, mătăsărie, lenajuri, postavuri, mercerie, incaltaminte, La Globul Rosu, Sifoane, Broderii, Palarii, Căciuli, Cismarie, La doi .., Calea Moșilor 8

184. - Piața Anton

185. - Piața Anton 1918 - La Globul Rosu - MCMIV

186. - Piața Anton

187. - Piața Anton

188. - Piața Anton

189. - Piața Anton 1900 -  intersecție Calea Moșilor cu strada Carol (Franceză )

190. - La globul rosu, La stupul de albine, Coloniale, bumbăcărie, Niculae Savulescu

191. - La stupul de albine, Niculae Savulescu - via History Business

192. - Piața de flori (Anton) anii '20 via art-historia.blogspot.ro

193. - Piața Anton ?

194. - Piața Anton - Loteria de stat, Gheorghe Stanoiu, Anton Alambrozi, Frizeria, 
Marele magazin La vulturul Strada Șepcari 24

195. - Piața Anton

196. - Piața florilor

197. - Str. Franceza  ? 
Reclama Pânzărie, La vulturul de mare cu pestele in ghiare - Theodor Atanasiu & Co. S.A.R.

198. - Cafe Ideal - Carol 37

199. - Cafea Elita - 1930 Carol nr. 55



Mai multe despre Centrul Vechi din București - străzile Lipscani, Șelari, Smârdan

Lista completă o găsiți pe tib/centrul-vechi-din-bucuresti.html



5 comentarii:

  1. Despre Carniol, am creat o pagina de wikipedia pe care o puteti accesa aici:

    https://ro.wikipedia.org/wiki/Familia_Carniol_%28gravori%29

    Marcus Carniol la care faceti referire era intr-adevar zaraf (nu gravor), iar tatal sau era comerciant. Deci este vorba de alta familie Carniol, nu cea de gravori. In legatura cu adresa, Casa Carniol apare cu doua adrese. Tatal si fiul au lucrat in paralel la un moment dat executand lucrari pe aceeasi strada. Cel mai probabil Moise Carniol (tatal) pe Carol 14 iar Mauriciu Carniol (fiul) pe Carol 24. Voi mai updata pagina de wiki pe masura ce mai gasesc informatii. Felicitari pentru intretinerea acestui site ! Am gasit multe informatii utile ! Multumesc !

    RăspundețiȘtergere
  2. Demolarile de la imaginea 102. sunt din Piata Sf. Gheorghe, nu Piata Sf. Anton (mai exact Strada Baratiei colt Strada Decebal)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu cred că imobilul care se demolează este în colțul făcut de segmentul estic al str. Lipscani (jos-dreapta) cu str. Decebal... Între străzile Decebal și Bărăției clădirile fuseseră demolate, pe latura nordică a str. Bărăției, până la clădirea cu firma COLUMB, iar pe cea sudică încă nu fuseseră demolate.

      Ștergere
  3. 114b nu e o poza din Franceza, pare mai curand intersectia Mosilor cu Hristo Botev

    RăspundețiȘtergere
  4. Va multumesc din suflet pentru tot...EU am foste crescita si nascuta pe strada franceza Sint foarte deparate acum printre strani .....vazind totul m am nascut di nou.....

    RăspundețiȘtergere